vineri, 5 noiembrie 2010

Noua lege a justiţiei: divorţ în faţa notarului şi reducerea pedepsei pentru cei care îşi recunosc fapta

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat astăzi noua lege a justiţiei. Printre noile reglementări fac parte şi cele care privesc divorţul, care va putea fi efectuat pe cale legală în faţa notarului şi nu a instanţei.

"Astăzi am promulgat o lege extrem de importantă. Este vorba de legea privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor". „După opinia mea e la fel de importantă pentru etapa actuală ca şi noile Coduri care vor intra în vigoare la sfârşitul anuliu viitor”, a explicat Băsescu. El spune că noua lege „este de natură să răspundă în primul rând exigenţelor românilor, ca procesele să se judece mai repede şi – zic eu – mai bine”.

O serie de modicări se referă la recursul în interesul legii. „S-a extins numărul structurilor sau persoanelor care pot face recurs în interesul legii şi o dată cu intrarea în vigoare a acestei legi. Recursul în interesul legii poate declanşa avocatul poporului, precum şi colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, a explicat preşedintele. Acesta a adăugat că pentru judecarea acestor recursuri va fi creat un complet de judecată „complet specializat”, astfel încât acestea să poată fi rapid judecate.

„Pentru judecarea acestui tip de recursuri se creează instituţia judecătorului delegat, care întocmeşte un raport care se prezintă completului de judecată în care judecătorul delegat propune şi soluţiile. În dezbaterea compeltului de 20 de judecători va fi analizată propunerea acestuia. Am convingerea că în acest mod se clarifică foarte mult celebrele recursuri în interesul legii, cu atât mai mult cu cât şi Avocatul Poporului poate face astfel de recursuri”, a spus Băsescu.

Noua lege reglementează şi cazurile în care se poate solicita strămutarea proceselor. „În momentul de faţă pentru prelungirea judecăţii sunt părţi în proces care cer strămutarea şi plimbă procesele prin toată ţara. Noua lege reglementează cînd, cum şi unde pot fi strămutate”, a precizat Băsescu, adăugând că noua lege reglementează posibilitatea comunicării actelor de procedură, celebrele „citaţii”. „În momentul de faţă părţile nu mai pot reclama că nu au fost în cunoştinţă d ecauză dacă au fost în sală când judecătorul a anunţat noul termen. De asemeneea, dacă doar una din părţi a avut avocatul în sală, se consideră îndeplinită procedura şi dacă avocatul uneia dintre părţi înştiinţează avocatul celeilalte părţi”, a explicat preşedintele.

„Pentru tergiversarea proceselor, foarte multe părţi în procese schimbau avocatul şi spuneau „se cere termen pentru ca noul avocat să ia cunoştinţă de termen”. Sunt procese în care se schimbă şi câte 20 de avocaţi. În momentul de faţă noua lege precizează foarte clar că este responsabilitatea celui care participă la actul de justiţie să-şi schimbe avocatul. Acesta nu mai e considerat un temei de amânare a procesului”, a spus Băsescu privind noile prevederi ale legii.

Judecătorul va fi obligat să fixeze termene procedurale scurte, „chiar de pe o zi pe alta”. „Nu se mai pot da termene pentru anul viitor”, a explicat Băsescu.

Totodată, noua lege introducere şi reglementarea ca modalitate suplimentară de comunicare a posibilităţii încunoştinţării părţilor telefonul, e-mailul „şi toate mijloacele moderne”. „Va fi suficientă o înştiinţare pe fax sau pe e-mail dacă adresa este cunoscută”, a spus preşedintele.

Legea limitează cazurile în care instanţele de control pot trimite cauzele spre rejudecare, „un alt tertip care a fost folosit frecvent”. „După o condamnare definitivă, la instanţa de apel pur şi simplu se casează şi se retrimite spre rejudecare la tribunal. Acum nu se mai poate. Instanţa de apel judecă şi eventual corectează judecata instanţei inferioare.

Noua lege reglementează un termen scurt, de maxim cinci la şapte zile pentru sesizarea instanţei de executare. „Până acum exista o hotărâre judecătorească, executorie, iar execoturl judecătoresc trebuia să primească încuviinţarea instanţei pentru a trece la executare. Părţile atacau în instanţă decizia de trecere la executare, ceea ce prelungea foarte mult termenele de executare”, a explicat Băsescu.

De menţionat că noua lege instituie şi interdicţia de evacuare din imobile în intervalul 1 decembrie – 1 martie. „E vorba de evacuările în caz de restituire”, a explicat preşedintele.

Noua lege prevede stimularea părţilor să soluţioneze conflictele în afara cadrului judiciar, inclusiv divorţul. „Foarte multe procese comerciale şi cele care vizează familii care se despart sunt împinse către un proces de mediere,mai ales când nu sunt probleme în divergenţe legate de patrimoniu şi de copii”, a spus Băsescu.

Legea statuează introducerea divorţului pe cale administrativă, prin prezenţa la notar, care poate valida divorţul inclusiv prin împărţirea bunurilor. „Această ultimă prevedere intră în vigoare la 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al legii, nu la 30 de zile cum intră toate celelalte prevederi. Pentru că birourile notariale au nevoie de timp pentru a intra în bazele de date”, a explicat preşedintele.

Totodată, potrivit noii legi se desfiinţează completul de nouă judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi se înfiinţează câte două complete a câte cinci judecători la ambele secţii. „Dacă un complet nu e disponibil, un altul să poată judeca orice cauză”, a explicat Băsescu.

Noua legislaţie introduce şi o nouă instituţie, judecarea în cazul recunoaşterii vinovăţiei. În astfel de cazuri, dacă un inculpat de evaziune fiscală ajuns în faţa judecătorilor recunoaşte fapta, aceasta înseamnă reducerea majoră a pedepsei, cu condiţia ca cel care a recunoscut să acopere imediat şi paguba. „Dacă se recuperează prejudiciul şi se recunoaşte fapta, inculpatul poate beneficia de o importantă reducere a pedepsei. Până la urmă mi se pare o abordare înţeleaptă, pentru că unul dintre principalele interese ale Statului este recuperarea prejudiciilor”, a explicat Băsescu.

vineri, 10 septembrie 2010

CSM analizeaza organizarea unui nou examen de admitere la INM

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) analizeaza oportunitatea unei propuneri legislative pentru a-i permite sa organizeze anul acesta inca un concurs pentru admitere la Institutul National al Magistraturii (INM).

Plenul Consiliului s-a intrunit, in 6 septembrie, in sedinta extraordinara, pentru a analiza rezultatele probei eliminatorii din cadrul examenului de admitere in magistratura, in urma careia au promovat doar 72 de candidati, desi se inscrisesera peste 3.200 de absolventi de drept pentru cele 200 de posturi scoase la concurs.

Dupa dezbaterile de luni, presedintele CSM, Florica Bejinaru, a anuntat ca plenul a decis, cu majoritate de voturi, ca numarul candidatilor care vor merge in etapele urmatoare ale exemenului de intrare la INM sa ramana cel rezultat in urma primei probe, urmand ca in sedinta de joi sa se analizeze oportunitatea unei propuneri legislative pentru a se mai putea organiza inca un concurs.

"Urmeaza ca la prima sedinta de plen, din 9 septembrie, sa analizam raportul pe care conducerea INM il va intocmi cu privire la modul in care s-a desfasurat aceasta proba. Insa data fiind situatia exceptionala in care se afla sistemul judiciar, prin prisma locurilor vacante in sistem, vom discuta joi aceasta oportunitate de a solicita modificarea legii in sensul ca in acest an sa mai putem organiza inca un concurs de admitere la INM, propunere pe care, daca va fi insusita de plen, va fi transmisa Ministerului Justitiei care are initiativa legislativa si urmeaza ca acest demers sa urmeze pasii prevazuti de lege", a mentionat presedintele CSM.

In cadrul discutiilor din plen, membrii CSM au avansat mai multe propuneri pentru rezolvarea situatiei aparute ca urmare a rezultatului slab inregistrat dupa prima proba a concursului INM.

Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a declarat ca rezultatele slabe la prima proba eliminatorie a concursului de intrare la INM reprezinta un "esec usturator". El a spus ca trebuie sa se ceara conducerii INM sa faca un raport in care sa spuna ce s-a intamplat, dar si care sunt propunerile institutului. De asemenea, Predoiu a mentionat ca, la prima vedere, par sa fie mai multe explicatii: fie candidatii au fost foarte slab pregatiti, fie intrebarile nu au fost corect concepute, fie modul in care a fost pus in aplicare mecanismul de recrutare a fost gresit, fie chiar mecanismul in sine are carente, vicii de conceptie, fie toate la un loc.

Totodata, ministrul a asigurat ca indiferent la ce solutie va ajunge plenul CSM, va avea suportul Ministerului Justitiei in rezolvarea acestei situatii.


"O alta concluzie preliminara care sare in ochi este aceea ca urgent noi trebuie sa ne intalnim cu facultatile de drept si sa avem un dialog structurat. (...) Periodic, noi trebuie sa ne gandim cu cei de acolo ce facem pe termen lung si cum facem sa se scoata candidati mai buni, pentru ca m-am uitat in aceste clasamente, publicate chiar de presa dimineata, sunt 4-5 universitati de drept care trimit candidati cu sanse de admitere la INM. 4-5 si restul pana la 30 si ceva de universitati de drept de stat ce fac? De aceea, trebuie sa le si ajutam sa mentina acest standard si sa avem cu ele un dialog institutionalizat", a mai explicat Predoiu.

luni, 23 august 2010

Deputatii au votat legea ANI, se pregateste Senatul / Deputatii PSD au parasit sala inainte de vot



Proiectul de lege ANI a trecut de Camera Deputatilor cu 204 voturi "pentru", urmind sa intre in dezbaterea Senatului.

Sedinta Camerei Deputatilor unde se discuta Legea ANI a fost reluata luni, dupa ce a fost suspendata a cererea PSD, pentru o pauza de consultari de 30 de minute. Deputatii PSD si PC au parasit sedinta inainte de vot. La pranz, presedintele PSD Victor Ponta a declarat ca Biroul Permanent National al partidului a decis ca parlamentarii social-democrati sa nu participe la sedinta de luni, unde va fi discutata Legea ANI. Liderii PNL participa la dezbatere, insa s-au declarat in continuare nemultumiti de lege.

Ponta a anuntat ca Biroul Permanent National al partidului a decis sa nu participe la "adoptarea sau respingerea acestei legi".

"Atata timp cat problemele de constitutionalitate nu au fost indepartate si deoarece Guvernul nu a venit cu un un nou text, noi nu vom participa la adoptarea acestei legi", a afirmat Ponta.

Raspunzand anuntului facut de Ponta, presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, a declarat ca "e un semnal prost pentru PSD daca nu voteaza Legea ANI, deoarece este o lege pentru Romania".
La lucrarile din Camera a participat si premierul Emil Boc.
Camera Deputatilor s-a reunit luni in sesiune extraordinara, urmand ca pe ordinea de zi sa se afle proiectul de lege privind Agentia Nationala de Integritate, iar alte puncte sa fie, la propunerea PNL, doua proiecte de lege care in prezent se afla la Comisia de buget. Cele doua proiecte de lege sunt propunerea legislativa privind combaterea platilor intarziate si un proiect pentru aprobarea unor masuri de reducere a taxelor si impozitelor.
Saptamana trecuta, deputatii din Comisia juridica au dat un raport favorabil, cu unanimitate de voturi, pe legea ANI.
Presedintele Comisiei juridice, democrat liberalul Daniel Buda, a spus saptamana trecuta ca, in opinia sa, noul proiect de lege privind ANI nu mai are hibe, astfel incat nu va mai putea fi declarat neconstitutional de catre Curtea Constitutionala.

miercuri, 21 iulie 2010

Presa străină: Justiţia Română a picat examenul CE

Comentariile agenţiilor de presă şi ziarele străine asupra raportului Comisiei Europene pe tema justiţiei, relevă faptul că documentul este mult mai sever în critici faţă de România, decât faţă de Bulgaria. Cel mai important motiv al criticilor venite de la Bruxelles este situaţia ANI.

Agenţia France Presse relevă că "Instituţiile de la Bruxelles au mustrat România şi Bulgaria pentru lipsurile importante din domeniile luptei anti-corupţie şi reformei judiciare. România este criticată în mod deosebit şi acuzată de "voinţă politică insuficientă pentru susţinerea procesului de reformă". Tot aceasta menţionează că noua lege privind Agenţia Naţională pentru Integritate, considerată la Bruxelles "un important pas înapoi", a fost invalidată de Curtea Constituţională şi va fi reexaminată.

Cotidianul economic francez Les Echos, a citat reacţia preşedintelui Traian Băsescu privind aces raport. "Traian Băsescu a recunoscut că există lipsuri, dar consideră că raportul exagerează când afirmă că România nu şi-a respectat obligaţiile faţă de UE". "Potrivit unor analişti, corupţia ar putea duce la eşecul acordului de ajutor de 20 de miliarde de euro, încheiat de România cu FMI", avertizează Les Echos.

Ziarul spaniol El Mundo publică titlul unei corespondenţe de la Bruxelles cu titlul "România ratează examenul anual al UE, fiind considerată coruptă şi prea puţin transparentă".

"La trei ani şi jumătate după intrarea în Uniunea Europeană, România nu numai că rămâne împotmolită în corupţie, nepedepsire a delictelor şi lipsă de eficacitate şi transparenţă a instituţiilor, dar a pierdut şi voinţa politică de reformă. Comisia Europeană a zugrăvit un tablou deosebit de întunecat despre această ţară", se mai menţionează în corespondenta ziarului.

New York Times reţine că, "până de curând, oficialităţile europene erau mai îngrijorate de eşecurile Bulgariei. Chiar săptămâna trecută, un raport separat asupra fraudelor sublinia că Bulgaria rămâne o problemăserioasă... De această dată, principalul motiv al severităţii comisiei paresă fie mânia faţă de eforturile de subminare a Agenţiei Naţionale de Integritate".

Privind Raportul CE şi aceste articole publicate în gazetele mai sus citate îmi exprim şi eu indignarea în ceea ce priveşte Justiţia română care nu dovedeşte a se fi schimbat, ba mai mult decât atât în loc să crească valoric se afundă în întunericul mediocrităţii. ANI este o instituţie care trebuie să funcţioneze iar de serviciile acesteia avem nevoie pentru a dovedi că statul român luptă în eradicarea corupţiei şi comiterii de delicte la cel mai înalt nivel. Acest domn Győrgy Frunda nu a făcut decât să apere interesele altor mulţi alţii care precum el nu doresc să le fie cunoscut imensul patrimoniu agonisit prin cine ştie ce mijloace. Cartonaş roşu domnule Frunda pentru acest demers!

În ceea ce priveşte eficienţa Justiţiei Române, avem nevoie de rezultate bune în cât mai scurt timp, altfel vom fi văzuţi întotdeauna o ţară coruptă şi total neatractivă. Aceste rezultate nu se pot obţine decât prin măsuri de eficientizare a justiţiei prin formarea unor magistraţi de înalt nivel şi crearea unui cadru de lucru cât mai bun pentru aceştia. Prin crearea unui cadru de lucru pentru magistraţi mă refer la o legislaţie care să nu lase loc de îndoială. Avem nevoie de soluţii corecte şi neatacabile în cauzele aflate pe rolul instanţelor. Oare intrarea în vigoare a noilor coduri se mai lasă mult aşteptată? Oare cât timp vom mai avea deficit de magistraţi în această ţară?

Măi băieţi hai să punem odată mâna pe treabă!